Data publicării:

Generalul Ciucă: Infanteria română, armă modernă

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Politica
WhatsApp

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae-Ionel Ciucă, a transmis, luni, un mesaj de Ziua Infanteriei.

Alegeri prezidentiale 2024

În mesajul generalului se arată că această armă cu tradiţie a evoluat şi s-a modernizat permanent ca organizare, înzestrare, instruire şi luptă şi ai cărei militari au participat la toate evenimentele semnificative din istoria României.

'Chiar dacă astăzi conceptul războiului modern este unul bazat pe supertehnologizare, pe interconectarea sistemelor de lovire de înaltă precizie, rolul infanteristului continuă să rămână unul decisiv în determinarea cursului de acţiune şi a succesului, în orice tip de confruntare. Conflictele de tip hibrid, neconvenţionale, sunt o altă provocare şi necesită o adaptare a modalităţii de abordare conceptuală a mediului de securitate, dar şi a tehnicilor, tacticilor şi procedurilor de acţiune', subliniază generalul Ciucă în mesajul publicat pe pagina sa de Facebook.

El menţionează faptul că Infanteria este arma de bază a Forţelor terestre şi că are o contribuţie semnificativă la promovarea imaginii Armatei României în misiuni naţionale şi internaţionale.

'Reprezintă o forţă credibilă şi interoperabilă cu structuri similare armatelor aliate şi partenere, capabilă să îndeplinească, împreună cu celelalte arme, întreg spectrul de misiuni specifice spaţiului de luptă integrat actual', precizează şeful Statului Major al Apărării. În mesajul său generalul Ciucă le transmite infanteriştilor că şi-au dovedit profesionalismul şi şi-au câştigat prestigiul şi recunoaşterea internaţională prin modul de implicare în îndeplinirea misiunilor.

[citeste si]

'Este necesar să menţineţi acelaşi ritm dinamic, plin de iniţiativă în toate demersurile dumneavoastră şi să demonstraţi în permanenţă că sunteţi în măsură să păstraţi bunul renume al acestei arme. În această zi festivă, dumneavoastră, infanteriştilor de ieri şi de astăzi, vă adresez felicitări pentru efortul şi dedicarea cu care aţi înţeles să vă îndepliniţi misiunile şi vă doresc multă sănătate, putere de muncă şi realizări profesionale şi personale, alături de cei dragi!', le mai transmite şeful Statului Major al Apărării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel