Data actualizării:
Data publicării:

Gaze în Marea Neagră. Black Sea Oil & Gas, prima companie ce va exploata zăcămintele offshore

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Economie
WhatsApp
Gaze Marea Neagra
Gaze Marea Neagra

Compania Black Sea Oil & Gas (BSOG) a luat decizia de a investi în producţia de gaze din zăcămintele concesionate în Marea Neagră. Anunțul vine după ce OMV Petrom a decis să amâne investiția. 

Informaţia a fost confirmată, pentru Agerpres, de reprezentanţi companiei, care urmează să emită în cursul dimineţii de joi un comunicat de presă în care vor detalia acest aspect.

Anunţul vine după ce la sfârşitul săptămânii trecute şeful companiei, Marc Beacom, declara, potrivit Reuters, că BSOG a primit autorizarea Ministerului Energiei pentru efectuarea lucrărilor offshore necesare pentru începerea producţiei de gaze naturale din perimetrul XV Midia, dar a avertizat că noile taxe ar putea afecta dezvoltarea acestui proiect.

Citește și: OMV Petrom stopează o investiție de miliarde în Marea Neagră

10 miliarde metri cubi de gaze naturale

În anul 2008, Black Sea Oil&Gas, companie controlată de fondul Carlyle Group LP, a descoperit două zăcăminte care ar conţine aproximativ 10 miliarde metri cubi de gaze naturale într-o zonă amplasată la 120 de kilometri în largul Mării Negre. Compania spera să demareze producţia în 2020, devenind astfel prima firmă care va extrage vastele resurse offshore ale României.

În luna decembrie a anului trecut însă, Guvernul de la Bucureşti a introdus mai multe taxe printr-o ordonanţă de urgenţă, fără un studiu de impact sau o dezbatere publică, printre care şi o taxă de 2% pe cifra de afaceri a firmelor din energie şi o plafonare a preţului gazelor naturale. Aceste taxe au venit după o lege privind forajele offshore care stipulează că firmele româneşti trebuie să vândă cel puţin jumătate din producţia lor anuală de gaze naturale în România.

"Impactul acestor modificări legislative asupra planurilor noastre de investiţii este foarte negativ. Capacitatea noastră de obţine o decizie finală de investiţii este afectată în mod negativ" a declarat directorul general al Black Sea Oil&Gas, Mark Beacom.

OMV Petrom, decizie de amânare a investiției

Spre deosebire de alte ţări din regiune, România depinde foarte puţin de importurile de energie în condiţiile în care importă din Rusia mai puţin de 10% din necesarul său de gaze naturale iar restul este produs local, în principal de producătorul de stat Romgaz şi grupul OMV Petrom, controlat de grupul austriac OMV.

"Plafonarea preţului la gaze înlătură încrederea investitorului că fiind un producător românesc nu îi va provoca dezavantaje economice în raport cu investiţiile în alte ţări", a spus Mark Beacom. În plus, restricţionarea vânzărilor de gaze provoacă dificultăţi companiei în a finanţa proiectul offshore, a adăugat directorul Black Sea Oil & Gas.

Citește și: Offshore Marea Neagră. Ministerul Energiei, decizie

După ce a fost aprobată legea privind zăcămintele offshore, în luna octombrie a anului trecut, compania OMV Petrom a anunţat şi ea că amână luarea unei decizii de investiţii la perimetrul Neptun, un proiect derulat în comun cu gigantul american ExxonMobil. Miercuri, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, a declarat că nu sunt întrunite, încă, condiţiile necesare pentru a lua decizia de a investi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel