Data publicării:

FSLI: Aproximativ 3.500 de profesori vor ajunge în şomaj de la 9 februarie

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
miting-fsli
miting-fsli

Liderii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) au atras atenţia, marţi, la Băile Tuşnad, că aproximativ 3.500 de cadre didactice riscă să rămână fără un loc de muncă, după intrarea în vigoare a noii Legi a Educaţiei.

Secretarul general al FSLI, Liviu Marian Pop, a declarat într-o conferinţă de presă că lipsa normelor metodologice va duce la 'aplicarea după ureche a Legii Educaţiei'. Unul dintre efecte este, în opinia lui Liviu Marian Pop, acela că foarte mulţi profesori cu 25 de ani de vechime şi gradul I vor rămâne fără un loc de muncă, întrucât creşte norma didactică de la 16 la 18 ore, transmite Agerpres.

O altă problemă ridicată de liderii FSLI este aceea a politizării excesive a conducerii unităţilor de învăţământ şi a inspectoratelor şcolare, în zonele unde există minorităţi naţionale.

Liviu Marian Pop a subliniat că, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, o lege a educaţiei stipulează că o funcţie de director de unitate şcolară şi de inspector şcolar al minorităţilor nu se poate ocupa decât dacă există un aviz al grupului parlamentar.

La rândul său, preşedintele de onoare al FSLI, Aurel Cornea, a acuzat faptul că noua lege a educaţiei a creat un haos generalizat în sistemul de învăţământ.

„În loc să asistăm, în fapt, la reformarea sistemului de învăţământ, asistăm la acest haos. (...) Această lege nu asigură competenţe profesionale şi pe meserii, se diminuează perioada de şcolarizare la nouă clase obligatorii, pentru cadrele didactice nu s-a realizat nimic, prin această lege, care să ducă la stabilizarea forţei de muncă şi motivarea ei şi, în ceea ce priveşte managementul, asistăm la o restrângerea a drepturilor pentru că liderul de sindicat nu mai are nici dreptul de observator în Consiliul de Admnistraţie“, a mai spus Aurel Cornea.

Conducerea FSLI s-a întâlnit la Băile Tuşnad cu lideri de sindicat şi secretari generali din toate judeţele ţării pentru a discuta pe marginea Legii Educaţiei, dar şi a Legii salarizării unice sau a contractului colectiv de muncă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel