Fotbal american: Jennifer Lopez şi Shakira vor cânta în pauza următorului Super Bowl
Data publicării:
Autor: Alina Panico
WhatsApp
 Pop-starurile Jennifer Lopez şi Shakira vor asigura show-ul, foarte aşteptat de milioane de telespectatori, din pauza următorului Super Bowl, marea finală a Ligii profesioniste de fotbal american (NFL), care va avea loc pe 2 februarie la Miami, informează AFP.

Jennifer Lopez, care savurează în prezent succesul de care se bucură cel mai recent film al său, 'Hustlers', în care performanţa ei de stripteuză a fost salutată de critici, a făcut anunţul publicând un montaj fotografic pe contul ei de Twitter, în care apare alături de Shakira în spatele logo-ului evenimentului 'Super Bowl LIV'.

,,Vom aprinde lumea', a scris actriţa şi cântăreaţa de origine portoricană, în vârstă de 50 ani. 'Nu este nimic mai mare decât asta! Sunt atât de încântată să urc pe scena #SuperBowlLIV', a precizat la rândul ei columbianca Shakira, într-o postare pe Twitter. Liga profesionistă de fotbal american a confirmat această noutate pe reţelele de socializare.

Cele două vedete latino vor avea misiunea de a reda întreaga strălucire unui spectacol unic în lumea muzicii americane, dar care s-a străduit să găsească interpreţi pentru ultimul Super Bowl, după cazul Colin Kaepernick. Fostul 'quarterback' al echipei San Francisco 49ers, în prezent fără club, a lansat în 2017 o mişcare de boicotare a imnului Statelor Unite, pentru a protesta împotriva violenţei poliţiei împotriva afro-americanilor. Aceasta protest a generat un atac puternic din partea preşedintelui american Donald Trump, care a făcut apel către patronii de echipei să-i concedieze pe cei care l-au urmat pe Kaepernick în această mişcare, considerând că aceştia insultă naţiunea americană.

În urma acestui scandal, spectacolul Super Bowl, de obicei atât de atrăgător şi râvnit de vedetele muzicii, a fost boicotat anul trecut de vedete precum Rihanna, Pink sau Cardi B, care au refuzat să participe în semn de susţinere a lui Colin Kaepernick. Organizatorii au fost nevoiţi să apeleze la grupul pop Maroon 5, însoţit de rapperii Travis Scott şi Big Boi, care au încercat să asigure show-ul, fără a avea însă succes.    

În luna august, NFL s-a asociat cu starul rapp şi omul de afaceri Jay-Z, soţul vedetei Beyonce, unul dintre susţinătorii fervenţi ai iniţiativei lui Kaepernick, descrisă drept o acţiune pentru justiţie socială. Artistul, acuzat de unii că pentru bani l-ar fi trădat pe fostul jucător de la 49ers, a declarat că acest lucru va permite ligii să treacă de la protest la acţiune. Compania sa pe care o patronează Jay-Z, Roc Nation, impresariază numeroşi artişti, printre aceştia aflându-se şi Shakira.

Sursa: AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel