Data publicării:

Fost concurent la Vocea României: Iubita mea e pe moarte, are cancer

Autor: Covrig Roxana | Categorie: Stiri
WhatsApp

Fostul concurent din ultimului sezon al emisiunii Vocea României, Vlad Simon, începe un turneu al vieții. Susținut de ceilalți foști concurenți, el va cânta pentru a-și salva iubita bolnavă de cancer. Îi spune "fata mea" și își amintește cu drag primul moment în care a văzut-o "ca un cadou". Însă, vedea în ochii ei ceva și mai târziu a aflat că era durerea fetei care știa că va muri pentru că piața din România nu are medicamente pentru ea. Iubita lui Vlad are nevoie de un medicament acreditat pe piața medicală din America, pe care artistul l-a găsit în Bulgaria. 

“În data de 25.12.2012 primesc un cadou – cunosc o superbitate feminină, de care mă îndrăgostesc instantaneu până peste cap! Vedeam ceva în privirea ei plăpândă, ceva ce mă frustra la maximum, pentru că nu puteam desluşi mesajul pe care mai târziu avea să mi-l comunice: «Vlad, sunt pe moarte». Fata mea suferă de sindromul Hodgkin, cancer al ganglionilor limfatici, în faza 4, cu metastaze osoase. Singura variantă de supravieţuire rămasă este un medicament acreditat pe piaţa medicală din America în urmă cu un an. Se numeşte Brentuximab, costă 180.000 de euro şi Dumnezeu ne-a ajutat să îl găsim în Bulgaria”, a povestit Vlad,  potrivit AM Press.

Alături de Diana în lupta cu cancerul 

El a început să caute soluţii pentru a o salva pe iubita sa, Diana, în vârstă de doar 25 de ani. “În primă fază, te simţi neputincios, blocat, legat de mâini şi de picioare. După ce am asimilat vestea, am început să caut soluţii. Aşa mi-a venit ideea acestor concerte împreună cu foştii concurenţi de la «Vocea României »”, a spus Vlad. El a publicat și conturile deschise pentru Diana Maria Stanciu: RO23BTRL 0330 1201 H763 01XX (lei) și RO95BTRL 03304201 H763 01XX (euro) de la Banca Transilvania – sucursala Sibiu. Încearcă, din răsputeri, să-și salveze "fata".

Silviu Paşca, Fely Donose, Cezar Dometi, Maria Cojocaru, Vizi Imre, Julie Mayaya, David Bryan şi mulţi alţii au anunţat că vor cânta alături de Vlad pentru a-i salva viaţa Dianei. Datele şi locurile de desfăşurare ale concertelor urmează să fie anunţate.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel