În România, achiziția de utilaje pentru sectorul vegetal este una dintre liniile de finanțare cuprinse în noul Plan Național Strategic (PNS). În acest sens, fermierii vor putea depune proiecte la AFIR pentru a-și moderniza ferma și în perioada 2023-2027.
Ce este cel mai interesant este faptul că valoare maximă a sprijinului public va fi 300.000 euro/proiect. De altfel, românii sunt anunțați și care sunt condițiile de eligibilitate. În documentul publicat de Ministerul Agriculturii, la această intervenție vor fi puse pe primul loc proiectele care contribuie la încurajarea și dezvoltarea structurilor asociative, dezvoltarea structurală echilibrată a fermelor în sensul consolidării fermelor medii, promovarea tehnologiilor și tehnicilor de producție moderne cu impact redus asupra mediului acțiuni în scopul gestionării corespunzătoare a riscurilor de la nivelul exploatației, asigurarea echității accesării fondurilor europene.
„Fosta măsură 4.1 acum este domeniul de intervenție 13 (DR-13), specific pentru utilaje agricole, și va avea o valoare nerambursabilă de maximul 300.000 euro/proiect, cu un buget de 100 de milioane de euro și o rată de finanțare de 65%. Rămâne valabilă atenția ca agricultura să intre în cooperare și cu siguranță că acest criteriu va fi important”, a precizat consultantul Cristian Găină pentru AGRO TV. Beneficiarii eligibili pentru achiziția de utilaje vor fi fermierii, cu excepția persoanelor fizice, cooperativele agricole și societățile cooperative care reprezintă interesele membrilor fermieri, precum și acele grupuri și organizații de producători legal constituite în baza legislației naționale în vigoare şi recunoscute de MADR care deservesc interesele membrilor.
Condiții de eligibilitate pentru fermierii care doresc să obțină banii:
- Investiția trebuie să se realizeze în cadrul unei ferme cu o dimensiune economică de minimum 12.000 € SO;
- Solicitantul va figura în sistemul APIA/ANSVSA (după caz), anterior depunerii cererii de finanțare, cu forma de desfășurare a activității economice cu care solicită sprijin prin prezenta intervenție;
- Viabilitatea economică a investiției trebuie să fie demonstrată în baza documentației tehnicoeconomice;
- Solicitantul trebuie să demonstreze asigurarea cofinanțării investiției;Investiția va respecta prevederile legislației naționale în vigoare aplicabilă proiectului;
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă