Data publicării:
Finanțare USR. Cătălin Drulă, răspuns după plângerea lui Palada: Caută cu disperare....
Prezent la interviurile DC News, deputatul USR Cătălin Drulă a vorbit despre plângerea depusă de Mirel Palada pe tema finanțării USR.
Cătălin Drulă consideră că acuzele nu sunt decât calomnii care au scopul de a discredita USR iar în acest sens există o decizie a Curții de Apel.
„Caută cu disperare să lege o tinichea de USR. Că suntem a lui Coldea, Soros, că ne-am finanțat din diverse surse. Realitatea e una singură. Noi ne-am finanțat în cel mai transparent mod posibil și la alegerile locale din 2016 și la cele parlamentare. O mare parte a venit din donații mici cu cardul pe internet. Donații de 20 de lei, 30 de lei, 50 de lei, 100 de lei. Acest sistem de donații nu a fost înțeles de Autoritatea Electorală Permanentă. E puțin absurd. Este un intermediar care procesează aceste plăți, ei au spus că nu 'Cătălin Drulă a donat ci asociația'. E ca și cum aș face eu un transfer către dumneavoastră și banca este cea care v-a dat banii pentru că prin ea au venit.
Dincolo de această neînțelegere a AEP am contestat în justiție și vă anunț că am câștigat în mod decisiv. Curtea de Apel București ne-a dat dreptate și pentru alegerile parlamentare și pentru alegerile locale. Nu doar că ne-a dat dreptate parțial, dar fiecare leu până la ultimul ban a fost declarat legal iar raportul AEP a fost desființat. Evidet că AEP poate face recurs la ÎCCJ, probabil fiind o instituție de stat, ele merg până în pânzele albe, o vor face iar noi vom avea o decizie definitivă și executorie. Avem una dintre cele mai importante instanțe ale României, Curtea de Apel București, care s-a pronunțat în complet de trei judecători că fiecare leu și ban primit de USR a fost legal”, a declarat Cătălin Drulă la DC NEWS.
Plângerea, doar o ”calomnie”
Nu există nicio substanță a acestei plângeri. E doar o calomnie. O vreme au ținut-o cu Soros. Noi suntem lângă ALDE și urmează o aripă din PSD. Trebuie să spui că și 'ăștia sunt cam ca noi', 'ceva e în neregulă și cu ei', altfel e o disonanță cognitivă. Adică 'ce caută tipii ăștia mai tineri care ne spun lucruri care nu ne convin'. Acum e placa cu 'dar și voi v-ați finanțat'. Nu ne-am finanțat nicicum. Totul e absolut legal. Culemea e că mulți dintre ei o cred. Aș spune că cei din eșalonul doi și trei. Cei care sunt în aerul mai rarefiat din PSD și ALDE știu că acestea sunt doar baliverne”, a concluzionat Cătălin Drulă.
Vezi aici răspunsul complet:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News