Fasole bătută. Rețeta de post ușor de făcut
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Mirela Sgondea
Sursa foto: Facebook Mirela Sgondea
Dacă ții post, fasolea bătută este binevenită. Unde mai pui că se prepară și foarte ușor. Iată rețeta...

Ingrediente
 
1/2 kg. fasole
1 ceapă mare
4-5 linguri de ulei
1 căpăţâna de usturoi
sare, piper, boia

Cum se prepară

Se fierbe fasolea bine, în două ape (la a doua tură, apa să fie fierbinte). Când este gata, se strecoară şi se trece imediat prin sită sau prin blender, apoi se bate cu mixerul turnând puţin câte puţin uleiul (până se umflă). Se adaugă sarea, piperul şi usturoiul pisat şi se amestecă totul foarte bine. Se aşază apoi într-un castron mai larg, din care ulterior puteţi "tăia" cu gura unui pahar porţii individuale.

Separat se căleşte ceapa (într-o lingură de ulei) şi se adaugă o linguriţă de boia. Se aşterne deasupra piureului de fasole.

BONUS: Chifteluțe mănăstirești de post

Ingrediente

2 căni cu fasole boabe
1/2 franzelă
1 ceaşcă plină cu ulei pentru prăjit
2 cepe
1 căpăţână de usturoi
1 morcov
1 păstârnac
1 frunză de dafin
3 legături de mărar
1/2 linguriţă cimbru uscat
sare
piper
1 ceaşcă făină

Garnitură

200 g amestec de seminţe de quinoa şi chia
1 linguriţă ulei
sare

Cum se prepară

Se pune fasolea de seară, la umflat. A doua zi se pune la fiert, după 15-20 minute, se scurge, se clăteşte fasolea şi se pune din nou la fiert, în apă fierbinte, scrie gustos.ro. Când începe să fiarbă, se adaugă ceapa, morcovul, păstârnacul curăţate şi tăiate cuburi, frunza de dafin şi 1 linguriţă rasă cu sare.

După ce totul este fiert, se scurge fasolea foarte bine, se pasează cu furculiţa (nu trebuie să rezulte o pastă), se adaugă miezul de pâine înmuiat şi bine stors, verdeaţ tăiată mărunt, piper, cimbru, usturoiul pisat şi se omogenizează bine totul. Se formează chifteluţe, se trec prin făină, se prăjesc în ulei şi se scot pe hârtie de bucătărie.

Pentru garnitură, se pun seminţele la fiert în apă, cu puţină sare. După 15-20 minute, se strecoară seminţele şi se amestecă cu puţin ulei. Pe farfurie se face o insulă cu seminţe, alături chifteluţele şi se servesc. Drept garnitură, fiecare foloseşte ce are şi ce doreşte, cartofi, orez, paste sau se consumă fără garnitură.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel