Data publicării:

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, în topul preferințelor la admiterea în UNIBUC

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
FJSC
FJSC

Nu mai puțin de 1070 de candidați au dat admitere astăzi, 18 iulie, la Facultatea de Jurnalism și Ştiințele Comunicării (FJSC), a Universităţii din București. Prin urmare au fost aproape 8 candidați pe unul dintre cele 140 de locuri bugetate.

Chiar dacă presa a suferit efectele crizei economice, forța de atracție a mass media rămâne una importantă pentru viitorii studenți, iar relațiile publice şi publicitatea sunt domenii pentru care concurența la admitere rămâne la fel de ridicată ca în anii trecuți.

„Le mulţumim absolvenţilor de liceu pentru încrederea pe care o au în facultatea noastră. Suntem una dintre puţinele instituţii de învăţământ superior care nu a renunţat niciodată la examenul de admitere scris, dar care a avut, în fiecare an, o concurenţă foarte mare pe loc” a spus decanul FJSC, conf. univ. dr. Viorica Păuş.

Menţinerea standardelor înalte a ajutat FJSC să fie în top 200 a şcolilor de media şi comunicare din lume, potrivit clasamentului Quacquarelli.

„Candidaţii şi-au regăsit universul în subiectele examenului din anul acesta: Facebook şi fast-food. Suntem nerăbdători să le cunoaştem opiniile, aşa cum au fost ele redactate pe foaia de concurs” a adăugat decanul facultăţii.

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC) a fost înfiinţată în 1990 şi face parte din Universitatea din Bucureşti. Scopul său este de a pregăti jurnalişti, specialişti în publicitate şi specialişti în relaţii publice capabili să răspundă nevoilor şi cerinţelor industriei de comunicare. Un mare accent se pune pe cercetarea din diverse zone ale ştiinţelor comunicării. FJSC este prima facultate de jurnalism fondată după căderea comunismului şi o facultate-pilot pentru celelalte facultăţi de comunicare din România.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel