Update: "Victima este transportată la Spital Bagdasar Arseni. Sunt evacuaţi aproximativ 30 de locatari.
Am solicitat sprijin de la Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru a realiza o evaluare a structurii de rezistenţă a clădirii", transmite ISU Bucureşti.
O explozie neurmata de incendiu s-a produs într-un apartament de la etajul doi al unui bloc de pe strada Răcari din Capitală, transmite ISU București.
Din interior a fost scoasă o victimă, care a fost găsită prinsă sub o placă de beton. Totodată, un bărbat în vârstă de 84 de ani a fost găsit în stare de inconștiență, iar ulterior a fost preluat de un echipaj SMURD. Acesta prezintă mai multe arsuri şi a fost transportat intubat la spital.
Pompierii au anunțat că efectuează verificări pentru căutarea altor posibile victime.
În urma exploziei, numeroase elemente de construcție au fost dislocate (uși, ferestre, zidărie). La fața locului acționează 5 autospeciale de stingere, SMURD, Descarcerare și Detașamentul Special de Salvatori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Răsturnare de situație în cazul Buzatu: Denunțătorul nu e din Cluj. Flagrantul, după o partidă de pescuit la balta Cârja
- Ploi abundente și vânt puternic. Elena Mateescu (ANM) anunță fenomene meteo extreme: Rafale de 70 - 80 km/h
- Ce trebuie să facă toți șoferii la fiecare 6 secunde. Titi Aur: Toate testele au demonstrat. Ar trebui învățat în școala de șoferi
- Sezonul Balanței a început. Ce aduce pentru fiecare zodie/ascendent până pe 23 octombrie
- ”Luna Neagră”, în semnul Fecioarei în octombrie. Oportunități inedite. HOROSCOP: E un moment excelent
- Se strică vremea: Alerte meteo emise de ANM. Cod Galben, duminică dimineață UPDATE
- BANCUL ZILEI: Discurs la căpătâiul răposatului
- O planetă din fier pur, de mărimea Pământului, orbitează o stea din apropierea noastră
- Veto față de Austria la Bruxelles: România nu se răzbună, ci apără NATO
- Despre urși și trenuri. "Se petrec scene atroce! Le pun momeli pe linii ca să fie călcați! Dar la viteza cu care merge trenu'n România..."