Data publicării:
Bogdan Peșchir, finanțatorul lui Călin Georgescu, rămâne după gratii

Bogdan Peșchir, finanțatorul lui Călin Georgescu, rămâne în arest, potrivit deciziei instanței.
Judecătorii au respins solicitarea lui Bogdan Peșchir, finanțatorul lui Călin Georgescu, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu. Astfel, milionarul fostului candidat la prezidențiale rămâne după gratii.
„Soluția pe scurt: În baza art. 242 alin. 5 Cpp, respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu, formulată în numele inculpatului PEȘCHIR BOGDAN, ca inadmisibilă. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 07.04.2025, ora 13.30”, este decizia instanței
Bogdan Peşchir, arestat într-un dosar privind coruperea alegătorilor
Reamintim că Judecătoria Sectorului 5 din Bucureşti a dispus în data de 21 martie arestarea preventivă pentru 30 de zile a omului de afaceri Bogdan Peşchir. Măsura vine după ce, în ziua precedentă, locuinţa acestuia a fost percheziţionată într-un dosar penal ce vizează presupuse fapte de corupere a alegătorilor în timpul campaniei electorale a fostului candidat la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu. Peşchir a fost reţinut pe 20 martie şi audiat a doua zi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit anchetatorilor, Peşchir ar fi oferit aproape 900.000 de dolari, sub forma unor cadouri distribuite pe platforma TikTok, cu scopul de a influenţa votul în favoarea lui Călin Georgescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News