Data publicării:

Expertiza tehnică în cazul accidentului în care a fost implicat Şerban Huidu este în lucru

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
accident
accident

Expertiza tehnică dispusă în dosarul accidentului în care a fost implicat fostul realizator TV Şerban Huidu este în lucru, fiind efectuată de experţi ai Laboratorului interjudeţean din cadrul INEC, care au realizat, în cursul lunii ianuarie, un experiment judiciar la locul producerii accidentului.

Potrivit unui comunicat remis de Parchetul General, obiectivele expertizei dispuse au avut în vedere inclusiv cererile formulate de aparţinătorii victimelor. În cadrul efectuării acestei expertize s-au desfăşurat activităţi care au inclus şi un experiment judiciar, ce a avut loc în cursul lunii ianuarie la locul producerii accidentului, la care au participat reprezentanţi ai părţilor implicate şi apărătorii acestora .

Expertiza dispusă urmează a fi efectuată în termen de 80 de zile de la momentul achitării costului, respectiv din luna decembrie. De altfel, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au solicitat reducerea perioadei de timp necesară efectuării expertizei în vederea realizării scopului de soluţionare cu celeritate a cauzei, însă experţi ai Laboratorului interjudeţean din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Criminalistică au comunicat faptul că datorită volumului mare de activitate şi faptului că au competenţă extinsă la nivelul mai multor judeţe nu pot finaliza expertiza într-un termen mai scurt decât cel comunicat.

De asemenea, în cadrul cercetărilor au fost audiaţi mai mulţi martori, au fost depuse, în parte, actele medicale ale lui Huidu traduse, urmând ca, după depunerea tuturor actelor medicale, să se dispună efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la capacitatea învinuitului de a conduce autoturisme pe drumurile publice. La efectuarea actelor de cercetare penală au asistat şi apărători ai părţilor vătămate , alături de cei ai învinuitului.

Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că, pe 16 octombrie 2011, în timp ce se deplasa pe DN 1, în dreptul km. 149 din direcţia Predeal spre Braşov, Şerban Huidu, urmărit penal pentru ucidere din culpă, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum (carosabil umed), a intrat pe contrasens şi a lovit o Dacia Logan ce venea din sens opus. În urma impactului a rezultat decesul celor trei persoane care se aflau în autoturismul Logan, precum şi rănirea soţiei lui Huidu şi a bonei familiei.

Citește și:

Comisar de Poliţie: Huidu scapă cu suspendare

Elena Balog, văduva victimei lui Huidu: Nu accept niciun ban. Vreau să se facă dreptate

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel