Data publicării:
EXPERIMENT DC News: Vezi dacă merită să circuli cu metroul Drumul Taberei. Ce părere ai? / VIDEO
Am dorit să vedem cât de mult îi ajută sau îi încurcă pe corporatiști noua magistrală de metrou, abia inaugurată, spre Drumul Taberei.
Este modernă, miroase a nou, abundă în lumină – este totuși și eficientă? Acest lucru ne-am propus să aflăm și am făcut o excursie de la Râul Doamnei către Pipera, prin subteranul Bucureștiului.
Cum nu toată lumea intră în gura de metrou cum iese din bloc, vă rugăm să luați în calcul că drumul către stație poate dura de la 2-5 minute până la 10 minute. În cazul meu, dacă aș fi plecat de acasă, stând la 5 minute distanță, la 15:41, aș fi prins metroul care a părăsit Râul Doamnei la 15:46.
Un drum... lung!
De aici a început numărătoarea și, sincer, un drum lung. Cele 8 stații până la Eroilor 2 au fost parcurse în 14 minute. Mai apoi, în 3-4 minute am ajuns la Eroilor 1, unde a trebuit să aștept metroul către Piața Unirii 1. M-am urcat într-un Anghel Saligny care a sosit la 16:07. Astfel, am ajuns la Piața Unirii 1 în jurul orei 16:11 (25 min. de la Râul Doamnei) și m-am grăbit să prind un metrou către Pipera, pe Magistrala 2, alergând pe scări fiindcă era deja în stație.
Către Pipera a fost foarte liber. Ajuns la Piața Victoriei la 16:19 (33 min. de la Râul Doamnei), am zis că mai am puțin și am continuat să mă plictisesc. După 43 de minute am reușit să văd din nou lumina soarelui, la ora 16:29. Plecând de „acasă” la 15:41 și ajungând la locul de muncă de la 5-7 minute distanță de stația Pipera, am parcurs 55 de minute (15:41-16:36).
VIDEO
Mai jos aveți, pe scurt, traseul
- Râul Doamnei – Eroilor 2: 14 minute
- Eroilor 2 – Piața Unirii 1: 11 minute (schimbat magistrală + așteptat metrou)
- Piața Unirii 2 – Pipera: 18 minute (+ ieșit la suprafață)
Total: 43 minute
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News