Data actualizării:
Data publicării:

Este DEZASTRU în Europa. Olanda trimite pacienți COVID în Germania

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Este dezastru în Olanda. Spitalele nu mai fac față numărului mare de pacienți COVID. Aceștia vor fi transferați în Germania în două zile.

Sistemul spitalicesc olandez aproape că nu mai face față numărului mare de pacienți COVID, transmite Agerpres. Din cauza faptului că zilnic sunt înregistrate foarte multe cazuri de coronavirus, unii pacienți olandezi ar urma să fie transferați în Germania în două zile, a anunţat asociaţia spitalelor joi, relatează Reuters.

Aproape jumătate dintre paturile de la terapie intensivă sunt ocupate de pacienţi cu COVID-19, a declarat şeful asociaţiei LNAZ, Ernist Kuipers.

Nou record de infectări



"Şi cu siguranţă lucrurile nu se vor încheia aici", a mai spus el presei. "Numărul internărilor din spitale va continua să crească cel puţin până la sfârşitul lunii", a adăugat Kuipers.

Numărul cazurilor zilnice de COVID-19 a fost de 9.271 joi, a anunţat Institutul naţional pentru sănătate publică (RIVM). Guvernul a impus un lockdown parţial pentru a limita răspândirea pandemiei pe 14 octombrie, printre măsurile luate aflându-se şi închiderea tuturor barurilor şi restaurantelor din ţară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel