Emil Constantinescu, la TVR. Vezi de ce încalcă embargoul
Data publicării:
Autor: ana
WhatsApp

Fostul președinte al României, Emil Constantinescu, apare rar în presa din țara nostră. În perioada care a urmat mandatului de președinte al statului în perioada 1996-2000, Emil Constantinescu și-a impus oarecum un "embargou" privind aparițiile publice, însă joi, 28 februarie, va fi invitatul lui Titi Dincă, la TVR.

Implicat în câteva proiecte internaționale, fostul președinte Emil Constantinescu a apărut rar în presa din România sau la emisiuni televizate, cu excepția unor evenimente oficiale, precum Ziua Națională, sau momente importante, cum a fost suspendarea președintelui Traian Băsescu.

În pofida acestui "embargou" autoimpus, președintele Emil Constantinescu va fi prezent, joi, 28 februarie 2013, la emisiunea "Credo. Ediție specială" de la TVR, ca invitat al lui Titi Dincă, tema emisiunii fiind "Semnificația unui pontificat".

Difuzată de TVR 1 începând cu ora 11.30 și redifuzată în aceeași zi la 23.50 la TVR 1, emisiunea  "Credo. Ediție specială" este dedicată retragerii papei Benedict al XVI-lea din fruntea Bisericii Catolice.

Papa Benedict al XVI-lea își va încheia oficial atribuțiile de Suveran Pontif joi, 28 februarie, la ora locală 20 (21 ora României). Astăzi, Papa a avut ultima audiență generală în fața a peste 50.000 de persoane reunite în Piața Sfântul Petru, unde a evocat “apele agitate” din perioada Pontificatului său, adăugând totodată că “Dumnezeu nu va lăsa Biserica să se scufunde”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel