Emil Boc: Obiectivul Guvernului pe 2011, investiţii şi atragerea fondurilor europene
Obiectivul Guvernului pe 2011 îl constituie concentrarea pe investiţii şi atragerea de fonduri europene ca principală cale de ieşire din criza economică, a declarat premierul Emil Boc, sâmbătă, la finalul întâlnirii din Poiana Braşov, la care au participat peste 700 de primari democrat-liberali de comune.
"România trebuie să aloce resurse financiare pentru dezvoltare, oboectivul pe 2011 fiind acela de a avea asigurat necesarul financiar pentru finanţarea proiectelor europene şi pentru proiectele de infrastructură, ca principală cale de ieşire din recesiune, din criza economică", a afirmat premierul Boc, citat de Mediafax. Acesta a spus că România nu are altă alternativă decât să lase populismul la o parte pentru că acesta agravează şi mai mult criza economică.
Premierul a adăugat că fondurile europene nu au culoare politică, ci sunt ale românilor şi trebuie chletuite corect. Nimic nu este mai periculos decât să se politizeze absorbţia fondurilor europene", a spus Boc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News