Elena Udrea: Reabilitarea Castelului Huniade va atrage turişti
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a semnat vineri, la Palatul Administrativ din Timişoara, contractul de "Restaurare şi refuncţionalizare a Castelului Huniade al Muzeului Banatului din Timişoara", în valoare de aproape 53 de milioane de lei, finanţat din fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013.
Obiectivul este cea mai veche construcţie din oraş, ridicată în veacul al XIV-lea, restaurarea şi refuncţionalizarea sa beneficiind de aproape 34 de milioane de lei nerambursabili.
"Sunt convinsă că reabilitarea Castelului Huniade va atrage turişti, sunt convinsă că tot ceea ce se întâmplă prin investiţiile în turism, pe lângă că se vor crea locuri de muncă, vor face ca turismul românesc să înceapă să crească, deşi ne mai ţine pe loc şi criza economică. Dincolo de contextul economic, în care ne aflăm, trebuie să continuăm să facem investiţii în turism, iar faptul că există fonduri europene pentru acestea ne ajută foarte mult", a declarat Udrea.
Potrivit ministrului Dezvoltării Regionale, şirul inaugurărilor va continua în ţară, în această lună, cu trei pârtii turistice şi un centru balnear, iar în ianuarie 2011 cu alte obiective turistice cofinanţate de guvern.
Elena Udrea va semna tot vineri la Sânnicolau Mare alte trei proiecte cu finanţare europeană respectiv "Planul integrat de dezvoltare urbană a oraşului Sânnicolau Mare - un oraş modern şi sigur", "Modernizarea şi reabilitarea infrastructurii urbane a oraşului Sânnicolau Mare prin realizarea de drumuri orăşeneşti şi trotuare, sistem de gestionare a apelor pluviale de suprafaţă, modernizare parcuri", şi "Prevenirea criminalităţii şi creşterea siguranţei cetăţeanului prin monitorizare video", valoarea totală a acestor proiecte depăşeşte 85 de milioane de lei din care peste 65 de milioane sunt nerambursabili.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News