Elena Udrea, după moţiune: Opoziţia poate să vină cu propuneri constructive şi vor fi luate în considerare
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
elena udrea
elena udrea

Ministrul democrat-liberal al Turismului, Elena Udrea, a declarat, miercuri, la Parlament, că, în loc să depună o altă moţiune de cenzură, PSD şi PNL ar trebui să contribuie la scoaterea României din criză, iar opoziţia să vină cu propuneri constructive ce vor fi cu siguranţă luate în considerare.

"Mai bine s-ar gândi la nişte soluţii cu care contribuie la efortul pe care îl facem ca să scoatem România din criză, decât să organizeze proteste sau să depună moţiuni. Opoziţia nu este opoziţie doar ca să dărâme guvernul pe timp de criză, poate să vină cu propuneri constructive şi sigur că sunt luate în considerare", a comentat Elena Udrea anunţul liderului PNL, Crin Antonescu, potrivit căruia opoziţia ar putea iniţia un nou demers antiguvernamental.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, miercuri, că liberalii sunt pentru depunerea unei moţiuni de cenzură în cazul în care Guvernul îşi va asuma răspunderea pe Legea Educaţiei. Moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie a fost respinsă, miercuri, după ce nu a întrunit numărul necesar de voturi de 236, a anunţat secretarul Camerei Deputaţilor Dumitru Pardău. AGERPRES

Citeşte şi:

Votul moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Boc s-a încheiat. Moţiunea a picat. 218 voturi pentru, unul anulat. 40 de parlamentari au lipsit

Moţiunea de cenzură se dezbate în Parlament. Emil Boc: Acum se face diferenţa între adevăraţii politicieni şi populişti – LIVE TEXT

Miting în Bucureşti: Incidente noi în Piaţa Constituţiei. Manifestanţii au încercat să forţeze gardurile de protecţie – LIVE TEXT

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel