Data actualizării:
Data publicării:

ELCEN, reorganizarea activității, aprobată

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp

ELCEN a început reorganizarea activităţii după ce, în 22 octombrie, judecătorul sindic a confirmat planul în acest sens, se arată într-un comunicat al administratorului judiciar al ELCEN, Sierra Quadrant.

'Aprobarea de către toţi creditorii a planului de reorganizare al ELCEN, ulterior confirmat de judecătorul sindic, este un pas semnificativ care dă undă verde pentru derularea rapidă a procesului de reorganizare a sistemului de alimentare cu energie termică, mai ales în condiţiile în care ne îndreptăm spre sezonul de iarnă. Este un pas important în eforturile tuturor părţilor implicate, ale creditorilor ELCEN şi ale Municipalităţii, de a rezolva problemele economice ale ELCEN şi RADET, ambele aflate în insolvenţă, şi a trece la dezvoltarea sistemului de alimentare cu energie termică al Capitalei - SACET,  care va furniza apă caldă şi căldură pentru peste 1,2 milioane de bucureşteni. Suntem convinşi că Municipalitatea va face paşii necesari pentru asumarea şi punerea în practică a măsurilor asumate de principiu, astfel încât SACET să intre în funcţiune în cel mai scurt timp', a declarat Ovidiu Neacşu, asociat coordonator al Sierra Quadrant.  

În ce constă procedura de reorganizare

Soluţia de reorganizare a ELCEN vizează, în principal, transferul de active din patrimoniul ELCEN către compania municipală Energetica SA, aflată în subordinea Primăriei Capitalei, astfel încât sistemul de alimentare cu energie termică al Capitalei -  SACET se va centraliza în condiţiile în care şi RADET va proceda la transferul de active către Energetica. Potrivit planului ELCEN, transferul de active şi activităţi este prevăzut să fie realizat până la finele anului 2018, cu o perioadă tranzitorie estimată la un an. De asemenea, se are în vedere şi recuperarea creanţei pe care ELCEN o deţine împotriva RADET, în valoare de 1,095 miliarde de lei. Plata creanţei este propusă să fie realizată în termen de 3 ani. Planul de reorganizare vizează, totodată, încasarea preţului de transfer al activelor ELCEN în cuantum de 891 milioane de lei la care se adaugă investiţiile realizate pe durata procedurii, estimate la 102 milioane de lei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel