"Nu este absolut nici un fel de risc cu privire la plata pensiilor în următorii 20 de ani, indiferent de nivelul acestora.
Celor care dau sfaturi referitor la Pilonul II și sustenabilitatea acestuia, arătând riscurile de la Pilonul I, le recomand să iasă din fractura de logică pe care tot o perpetuează manipulator și măcar să bage la cap ca Pilonul II se alimentează din Pilonul I, proporțional. Iar dacă am merge pe logica lor strâmbă, dacă nu ar fi bani sa alimenteze Pilonul I, evident că nu ar fi bani sa alimenteze Pilonul II", a scris economistul pe pagina sa de Facebook.
Scăderea numărului de angajaţi, nesusţinută de statistici
"Pe de alta parte, am observat la o serie de poeți în domeniul analizei economice susținerea riscului de diminuare a contribuţiilor pe pensii datorită unei scăderi a populației active, într-un presupus context în care numărul lucrătorilor devine mai mic decât numărul pensionarilor. Aceste afirmații nu sunt susținute de nici o statistică, din contră, sunt contrazise de cifrele din statistici și mai ales de trenduri.
Astfel, în prezent, diferența între numărul angajaților și cel al pensionarilor este de 1 milion de persoane, dacă luăm în calcul numărul total de pensii în plată și de 2 milioane de persoane dacă luam în calcul pensiile în plată, exceptând pensia minim garantată.
Din analiza grupelor de vârstă aferente angajaților din România, în perspectiva următorilor 20 de ani, observăm că grupa de vârstă cuprinsă între 18 și 45 de ani, totalizează un număr de peste 4 milioane de persoane, număr la care se va adăuga, în același orizont de timp, încă 2 milioane de persoane forță de muncă care devine activă prin împlinirea vârstei de 18 ani.
Dacă facem analiza input versus output al forței de muncă ocupate observăm că valorile sunt relativ similare, astfel că nu se creează un deficit al contributorului activ prin lipsa forței de munca tinere", a mai scris Adrian Câciu.
Când apar riscurile
"Riscurile încep sa apară în perioada 2040-2060, fapt confirmat de studiile Comisiei Europene, însă aceste riscuri nu țin cont de factori precum mobilitatea forței de munca ci mai ales de schimbările care vor interveni pe piaţa muncii într-un orizont de 40 de ani.
Să fiți bine, pensiile nu sunt o povară, sunt o obligație!
Iar nivelul acestora trebuie sa fie la cel puțin 70% din salariul mediu net în plată.", a completat Câciu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă