Data publicării:
Dumitru Chiriţă, preşedinte ANRE. Vot în cadrul comisiilor reunite în Parlament
Deputatul PSD Dumitru Chiriţă a fost votat în cadrul comisiilor reunite de specialitate din Parlament pentru un mandat de cinci ani în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).
Pentru funcţia de vicepreşedinte a fost propus Zoltan Nagy-Bege, iar pentru cele două funcţii de membru în comitetul de reglementare al ANRE au fost votaţi Gabriel Gheorghe şi Cornelia Sulger.
Propunerile comisiilor reunite vor fi supuse la vot miercuri, în plenul reunit.
"Cert este că pleacă la drum cu un foarte mare handicap, în sensul că sunt foarte multe reglementări netranspuse şi este o situaţie confuză şi foarte neclară în piaţa de energie electrică şi în ceea ce se doreşte a fi piaţa de gaze naturale", a declarat, luni, la finalul audierilor, Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, notează Agerpres.
Pe de altă parte, deputatul PNL Virgil Popescu, vicepreşedinte al aceleiaşi comisii, s-a declarat nemulţumit de rezultatul votului, în condiţiile în care unul dintre cei selectaţi, Gabriel Gheorghe, care este şi preşedintele Consiliului de Administraţie al Romgaz, a răspuns greşit când a fost întrebat la audieri care despre tariful de înmagazinare a gazelor încasat de Romgaz. "Mie mi s-a părut ceva strigător la cer. L-am întrebat pe preşedintele Consiliului de Administraţie al Romgaz, care este şi secretar de stat în Guvernul României, domnul Gabriel Gheorghe, cât este preţul la înmagazinare şi mi-a spus ceva de genul 720 de lei pe MWh, în condiţiile în care acest preţ este de 21 de lei pe MWh la Romgaz, companie pe care o conduce, iar preţul gazelor la consumatorul final este 120-130 de lei pe MWh. Pe oamenii ăştia îi punem în comitetul de reglementare al ANRE. L-am întrebat dacă este membru de partid şi a recunoscut că este ALDE. În ultimele zile am făcut tot felul de acţiuni vizavi de politizarea excesivă pe care Ministerul Energiei şi ALDE o fac în companiile de stat, însă aşa ceva este inadmisibil. Dacă tot e politic, să vină cu oameni competenţi, dar cu asemenea oameni este greu să crezi că ANRE va funcţiona mai bine", a spus Popescu.
[citeste si]
Comisia economică, de industrii şi servicii din Senat şi Comisia de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor i-au audiat luni pe candidaţii care şi-au depus CV-urile pentru funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte şi membru în comitetul de reglementare al ANRE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News