Droguri și un cuțit, ascunse în țigări pentru prietenul din carantină
Un tânăr a ascuns droguri şi un cuţit de vânătoare între ţigările cumpărate pentru prietenul din carantină.
Un tânăr din Cluj-Napoca a vrut să îi ducă droguri prietenului său aflat în carantină instituţionalizată și a ascuns în pachetele de ţigări substanțe vegetale interzise, precum şi un cuţit de vânătoare. Jandarmeria Română anunţă că tânărul are, acum, dosar penal, scrie Mediafax.
Un tânăr de 26 de ani din Cluj-Napoca a vrut să îi aducă, marți, prietenului său aflat în carantină un pachet special. Jandarmii care l-au verificat au văzut că în pachetele de ţigări se aflau, de fapt, mai multe pacheţele cu substanţe vegetale interzise şi un cuţit de vânătoare.
Pachetul ar fi trebuit să ajungă la un alt bărbat în vârstă de 24 de ani, aflat într-un centru de carantină. Potrivit Jandarmeriei Române, tânărului i-a fost întocmit dosar penal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News