Data publicării:

Dramă într-o familie din Timișoara. Mama s-a sinucis după ce băiatul i-ar fi murit în somn

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu rol ilustrativ: Pixabay
Foto cu rol ilustrativ: Pixabay

O mamă din Timișoara s-a sinucis după ce băiatul i-ar fi murit în somn.

Două persoane, mamă şi fiu, au fost găsite decedate în apartamentul lor din Timişoara, marţi după-amiaza, medicii legişti negăsind urme de violenţă pe corpurile lor.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, a anunţat Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

Poliţiştii Secţiei 2 Timişoara au fost sesizaţi că într-un imobil de pe Aleea Sănătăţii au fost găsiţi decedaţi o femeie de 49 de ani şi fiul acesteia de 24 de ani.

Tragedie după tragedie

Echipajul medical sosit la faţa locului nu a identificat urme de violenţă pe corpul victimelor, nici suspiciuni cu privire la cauzele decesului, persoanele fiind transportate la Institutul de Medicină Legală pentru a se stabili cu exactitate cauzele deceselor.

Surse judiciare au declarat pentru Agerpres că părinţii femeii au decedat în toamna anului trecut, iar fiul ei avea probleme de sănătate şi probabil că a murit în somn. Femeia s-a spânzurat în locuinţă şi vecinii au anunţat poliţia că aceasta nu mai răspunde şi nici nu a mai fost văzută în ultima perioadă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel