Spitalul General C.F. şi Spitalul Orăşenesc Agnita nu pot folosi secțiile ATI din cauza lipsei de personal specializat, transmite Agerpres. Pacienții cu COVID-19 din judeţul Sibiu ar mai putea beneficia de 4 paturi în plus de Terapie Intensivă dacă ele ar funcționa, au precizat managerii celor două unităţi spitaliceşti.
În Spitalul General C.F. din municipiul Sibiu sunt internaţi doar pacienţi cu COVID-19. Aici este un salon cu două paturi de ATI, staţie nouă de oxigen importată din Italia, dar nu există niciun medic sau asistentă medicală de Terapie Intensivă. În cele două paturi din salonul pe care scrie ATI, sunt spitalizaţi pacienţi cu COVID-19, care beneficiază de tratament şi ventilaţie non-invazivă high flow.
Toate paturile ATI, ocupate
Aceeaşi situaţie este şi în oraşul Agnita, unde există spital cu 42 de paturi, din care 2 sunt de ATI, însă nu se face Terapie Intensivă, din lipsă de personal specializat. Totul în condițiile în care în judeţul Sibiu sunt ocupate toate cele 24 de paturi ATI pentru pacienţii adulţi cu COVID-19.
În spitalele din judeţul Sibiu sunt internaţi marţi, 473 de pacienţi cu COVID-19. În ultimele 24 de ore, în judeţul Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de 82 de persoane şi alte 7 au decedat, potrivit datelor comunicate marţi de Prefectură.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță