Două eleve de la liceul „Jean Monnet”- cercetate de Poliţie pentru furt
Două eleve minore de la liceul „Jean Monnet” sunt cercetate de poliţie după ce au furat de la două studente un telefon mobil şi o cameră foto.
Autor: Bassiri Atoussa
În noaptea de joi spre vineri, cele două eleve au petrecut cu studentele la o terasă din Centrul Vechi, apoi într-un club, unde au consumat alcool. Potrivit purtatorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae, studentele au descoperit lipsa telefonului si a aparatului foto pe la 3:30, când voiau să plece din club.
Acestea au alertat personalul de pază al localului şi au sunat la 112. Lucrurile furate au fost găsite asupra uneia dintre eleve, de către bodyguard, însă a doua a reuşit să fugă.
Poliţiştii Secţiei 6 au venit la faţa locului, iar minora prinsă şi studentele au fost duse la secţie pentru audieri.
Cea de-a doua elevă a fost găsită vineri şi urmează să fie cercetată. Procurorii vor decide ce măsuri trebuiesc luate în acest caz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News