Doliu în Ungaria. Fostul preşedinte Arpad Goncz a murit
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Fostul preşedinte al Ungariei în perioada 1990-2000, Arpad Goncz, a decedat, marți, la vârsta de 93 de ani, transmit Reuters și AFP,  preluând o știre a agenției oficiale MTI, relatează Agerpres .

Fost disident comunist și scriitor, Arpad Goncz a fost unul dintre cei mai populari oameni politici din Ungaria.

S-a implicat în politică spre sfârșitul anilor 1980, fiind membru fondator al Alianței Democraților Liberi (SZDSZ) în 1988 și devenind președinte al Ligii Ungare pentru Drepturile Omului în 1989. În mai 1990 a fost ales membru al parlamentului și apoi președinte al acestuia.

Cele două partide care dominau Parlamentul, Forumul Democratic Ungar şi SZDSZ, l-au ales pentru mandat de preşedinte de cinci ani. El a fost reales pentru un nou mandat de cinci ani în 1995 şi s-a retras de la preşedinţie pe 4 august 2000, după zece ani la putere. Chiar și după retragerea din politică, în anul 2000, a rămas una dintre personalitățile cele mai populare în Ungaria, fiind invitat la numeroase evenimente atât politice, cât și literare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel