Doi bărbaţi din Buzău, reţinuţi într-un dosar de prostituție
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Buzău pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, proxenetism, ultraj, mărturie mincinoasă şi spălare de bani.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, începând cu anul 2012, Constantin Florin Popa, Adrian Siharu şi alţi suspecţi au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat specializat în determinarea şi înlesnirea mai multor tinere să practice prostituţia pe teritoriul Franţei, Elveţiei şi Italiei, iar sumele de bani astfel obţinute au fost însuşite de către membrii grupului.

Ulterior, la acest grup a aderat o altă suspectă care a pus la dispoziţia tinerelor racolate mai multe apartamente situate pe raza unor localităţi din Italia, în care acestea să practice prostituţia, colectând totodată şi sumele de bani obţinute din aceste activităţi.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reţinut că membrii grupului au obţinut un beneficiu ilicit de aproximativ 200.000 de euro, sumă de bani care a fost investită în achiziţionarea de autoturisme de lux şi imobile. Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Buzău împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău au efectuat joi cinci percheziţii la locaţii folosite de către trei membri ai grupului. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel