Doar 3000 de doze în centrele de vaccinare din România. GCS anunţă ce se întâmplă cu celelalte
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Vaccin
Vaccin
Grupul de Comunicare Strategică a explicat de ce doar 3000 de doze vor ajunge în centrele de vaccinare din România duminică, 27 decembrie 2020. 

Întrebaţi ce se întâmplă cu restul de doze din totalul de 10.000 care au intrat în România vineri, 25 decembrie, GCS a comunicat următoarele:

"Cele peste 3000 de doze care vor ajunge mâine în spitale sunt doar pentru prima administrare și constituie un necesar estimativ întocmit de fiecare unitate spitalicească și poate suferi modificări. 

O parte din personalul din spitale este în concediu, alții sunt la scurt timp post-infecție cu SARS-Cov2, alții au trecut recent prin această infecție și au decis să mai aștepte până ce se vor vaccina.

Mai mult decât atât, subliniem că aceste doze trebuie să ajungă acolo unde este cea mai mare nevoie de ele.". 

De altfel, cifrele anunţate privind numărul de doze care va ajunge săptămânal în România, în condiţiile în care doar compania Pfizer are un vaccin aprobat de Agenţia Europeană a Medicamentului, par a fi suficiente pentru doar 30 la sută din populaţia României, în decurs de un an. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel