Data publicării:
"Discover EU". Inițiativă salutată în Europa
Comunitatea Căilor Ferate Europene şi a Administratorilor de Infrastructură salută iniţiativa de a acorda un abonament gratuit de tren de o lună, valabil pe liniile feroviare din 30 de ţări europene, pentru fiecare tânăr din Uniunea Europeană care împlineşte 18 ani.
Potrivit unui comunicat de presă al iniţiatorului acestui program, eurodeputatul Siegfried Mureşan, decizia adoptată în Plenul Parlamentului European a devenit, astfel, una dintre priorităţile bugetului european de anul viitor.
„Mulțumesc Comunității Căilor Ferate Europene și, în special, directorului executiv Libor Lochman, pentru suportul oferit în sprijinirea propunerii mele. CER a înțeles importanța acestui program și va fi partenerul nostru în implementarea lui pentru ca tinerii europeni să aibă posibilitatea de a cunoaște noi țări, de a exersa limbile străine pe care le învață la școală, de a înțelege mai bine valorile pe care se bazează Uniunea Europeană și de a acumula experiență internațională care le va fi folositoare laangajare”, a declarat eurodeputatul Siegfried Mureșan., a declarat eurodeputatul Siegfried Mureşan.
„Într-adevăr, căile ferate au jucat și joacă un rol deosebit în promovarea valorilor europene prin rețeaua vastă care realizează conexiuni între statele membre de aproape două secole. Mă angajez ca, de îndată ce această inițiativă va fi aprobată în Bugetul UE, să discut, alături de colegul meu, inițiatorul programului, eurodeputatul german Manfred Weber, cu reprezentanții CER pentru găsirea celei mai bune formule de implementare astfel încât tinerii să poată beneficia cât mai ușor de avantajele pe care acest program le aduce pentru dezvoltarea lor personală și profesională. Sper, totodată, ca programul nostru să sporească apetitul tinerilor pentru călătoriile cu trenul și că astfel vom susține această modalitate de transport”, a mai declarat eurodeputatul român Siegfried Mureșan.
Plenul Parlamentului European a adoptat, în data de 15 martie, rezoluţia privind priorităţile politice ale Parlamentului European pentru bugetul anual al UE pe 2018.
Rezoluţia a fost aprobată de eurodeputaţi cu 445 de voturi "pentru", 134 voturi "împotrivă" şi 101 abţineri.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News