Omul de afaceri, Dinu Patriciu, s-ar putea să fi ajuns la fundul sacului. În ultima vreme, afacerile acestuia se prăbușesc una după alta iar publicațiile, în frunte cu Adevărul, au ajuns pe marginea prăpastiei din punct de vedere financiar. Acum, firma Minimax Discount, prin care au fost deschise unităţile miniMAX şi MACRO, şi-a cerut insolvenţa. Cererea a fost depusă la Tribunalul Ilfov la data de 1 februarie, iar termenul de judecată este stabilit pentru data de 19 iunie 2012.
Mai mulţi furnizori au depus în ultimele luni peste 20 de cereri de intrare în insolvenţă la adresa Minimax Discount. În luna august 2010, Dinu Patriciu a cumpărat și rețeaua de magazine miniMAX, iar în 2011 a completat lanțul cu unități MACRO, potrivit RTV.
Anul trecut, lanţul de magazine a înregistrat pierderi de 14,5 mil. lei (3,5 mil. euro) şi datorii de 127 mil. lei, adică peste 30 milioane euro. Cifra de afaceri a depăşit 66 de milioane de euro, potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor.
Dinu Patriciu a reintrat în acţionariatul reţelei miniMAX, când a cumpărat-o în luna august a anului 2010, de la grupul austriac Real4You şi Rainer Exel şi Andreas Kämpf. Austriecii cumpăraseră în 2006 de la Dinu Patriciu reţeaua de retail.
Citește și:
Dinu Patriciu pune lacăt la magazinele Mic.ro
Dilema veche trece pe online de la 1 martie. Afacerile lui Patriciu se clatină
“Împreună 2012″, o mișcare pentru susținerea lui Dinu Patriciu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei
- Cod Galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. Zonele vizate
- De ce a câștigat, de fapt, România procesul privind Roșia Montană. Motivarea Tribunalului arbitral al Băncii Mondiale (ICSID)
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă. Chirieac: "Joe Biden a vrut să-i scoată fața" / Ciuvică: "S-au agitat mult"
- Monica Pop demontează o ipoteză în cazul lui Florin Piersic: Nimeni nu spune așa ceva pentru că nimănui nu-i convine
- "Ceaușescu ocupă locul 1 la popularitate în rândul românilor". Camelia Csiki: Mi se pare incredibil
- Noile reguli care ar putea apărea pe plajele din România. Vești bune pentru o anumită categorie de români
- "Atenție maximă când ajungeți într-un hotel pe care nu îl cunoașteți!". Oana Turcu, de urgență la spital, în Dubai: "Efectiv curgeau lacrimile șiroaie"
- Situația în care Piedone s-ar putea retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. Ciuvică: Nu are cum. Ar face o prostie