Data publicării:

Din toamnă, accesul în școli, numai pe bază de cartelă magnetică

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
liceu
liceu

Alegeri prezidentiale 2024

Ministerul Educației dorește ca odată cu începerea noului an școlar, accesul în școală să se facă numai cu ajutorul cartelei magnetice, măsura având și rolul de a combate absenteismul din școli.

Informația a fost prezentată de către Oana Badea, secretar de stat al Ministerului Educației, la o întâlnire cu inspectorii şcolari care a avut loc la Suceava şi la care a participat şi ministrul Daniel Funeriu.

O altă măsură vehiculată la această întâlnire a fost cea referitoare la introducerea unei ore de lectură obligatorie în programa școlară în clasele I-VIII. "De la anul, reintroducem ora de lectură obligatorie în învăţământul I-VIII. Revenim la ceea ce era bun şi ceea ce se construia efectiv în zona competenţelor elevilor noştri", a spus secretarul de stat Oana Badea.

De asemenea, Ministerul Educaţiei urmăreşte "două direcţii de lucru pentru a îmbunătăţi parcursul elevilor înaintea Bacalaureatului", a mai anunţat Oana Badea la Suceava.

"Se vor lua măsuri cu privire la eliminarea supraevaluării la clasă, lucru care denatura imaginea viitorului examen şi măsuri pentru un control asupra absenţelor. Se urmăreşte întărirea resursei umane cu care elevii vor lucra. Veţi observa, după publicarea modificărilor aduse metodologiei, că la catedre vor putea ajunge mai ales titulari şi suplinitori calificaţi, care au fost validaţi de concursurile naţionale", a declarat Oana Badea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel