Potrivit anchetatorilor, în cauză, există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2015-2016, pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud s-a constituit un grup infracţional organizat care a avut ca scop recrutarea unor persoane de sex masculin, conducători auto, care, prin înşelăciune sau prin ameninţări cu acte de violenţă, au fost determinaţi să transporte mai mulţi suspecţi, membrii ai grupului, în Turcia.
'S-a reţinut că, în respectiva locaţie, copiii minori ai membrilor grupului erau determinaţi să cerşească în locuri publice, iar conducătorii auto recrutaţi, prin inducere în eroare, au fost transferaţi unor grupări infracţionale turceşti', se arată într-un comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) remis marţi Agerpres.
Conform DIICOT, membrii grupului infracţional din Turcia le-au determinat pe persoanele vătămate racolate de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud să efectueze, sub ameninţare, din localitatea Izmir până la graniţa vestică a Turciei, transporturi în care se aflau cetăţeni de origine siriană, persoane de sex masculin şi feminin, precum şi copii, obţinând în acest fel sume mari de bani.
'Ulterior, cetăţenii de origine siriană au fost introduşi ilegal în spaţiul Uniunii Europene, pe ruta Turcia - Grecia - Macedonia - Serbia, prin România sau Ungaria', informează comunicatul citat.
La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud vor fi aduse, în vederea audierii, nouă suspecţi. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale, iar acţiunea a fost efectuată cu sprijinul BCCO Cluj-Napoca, IPJ Bistriţa-Năsăud şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi 'Gelu Voievod' - Bistriţa-Năsăud.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei
- Cod Galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. Zonele vizate
- De ce a câștigat, de fapt, România procesul privind Roșia Montană. Motivarea Tribunalului arbitral al Băncii Mondiale (ICSID)
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă. Chirieac: "Joe Biden a vrut să-i scoată fața" / Ciuvică: "S-au agitat mult"
- Monica Pop demontează o ipoteză în cazul lui Florin Piersic: Nimeni nu spune așa ceva pentru că nimănui nu-i convine
- "Ceaușescu ocupă locul 1 la popularitate în rândul românilor". Camelia Csiki: Mi se pare incredibil
- Noile reguli care ar putea apărea pe plajele din România. Vești bune pentru o anumită categorie de români
- "Atenție maximă când ajungeți într-un hotel pe care nu îl cunoașteți!". Oana Turcu, de urgență la spital, în Dubai: "Efectiv curgeau lacrimile șiroaie"
- Situația în care Piedone s-ar putea retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. Ciuvică: Nu are cum. Ar face o prostie