Dupã o binemeritatã pauzã din industrie, în care viața i s-a schimbat radical, una dintre cele mai cunoscute și apreciate tinere actrițe din România se pregãtește pentru o revenire în forțã pe micile ecrane, în calitate de gazdã a celui mai iubit reality show matrimonial. Diana Dumitrescu va prezenta emisiunea Mireasa, de la Antena 1, telespectatorii având astfel ocazia sã o urmãreascã pentru prima oarã în rolul de prezentator al unui reality show.
„Aștept cu nerăbdare și, trebuie sã recunosc, cu emoții, să începem filmările pentru reality-show-ul Mireasa, pentru că este ceva nou pentru mine, ceva ce n-am mai făcut niciodată. Mă bucur că Mireasa este un show live, pentru că prefer genul acesta de emisiuni. Sunt mai pline de viață, autentice, în ele lumea te vede cu bune și cu rele, fără să fie nimic cosmetizat", spune prezentatoarea emisiunii, Diana Dumitrescu.
Înainte de a primi aceastã propunere, nu lua în considerare un job care sã o ținã zilnic, chiar și pentru câteva ore, departe de băiețelul ei, de a cărui creștere își propusese să se ocupe exclusiv până la vârsta de doi ani. „Am luat decizia de a mã alãtura acestui proiect, pentru cã este o provocare pentru mine. Am și noroc pentru cã o am pe mama alãturi, care mã va ajuta în continuare, dar și pe soțul meu, care mã susține în tot ceea ce fac", mai spune aceasta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă