![Mii de pui de flamingo, găsiți morți într-un lac din Turcia / Foto: Pixabay Mii de pui de flamingo, găsiți morți într-un lac din Turcia / Foto: Pixabay](https://media.dcnews.ro/image/202107/w670/flamingo-morti-lac-turcia_84163100.jpg)
Aproape 1.500 de pui de flamingo au fost găsiţi morţi săptămâna aceasta într-un lac din provincia Konya, în centrul Turciei, ale cărui ape au fost exploatate pentru lucrări de construcţie care au redus astfel hrana faunei sălbatice, relatează Agerpres, citând EFE.
Corpurile inerte a mii de pui de flamingo, recent ieşiţi din găoace, au apărut miercuri pe apele lacului Tuz, al doilea ca mărime din Turcia, în imagini luate cu drona şi transmise de postul HalkTv.
"Natura are un echilibru. Dacă se foloseşte apă în exces pentru a construi, fără se ţină seama de acest echilibru, sursele de hrană se diminuează", a explicat geologul Erhan Iusuz postului HalkTv.
"Singurul motiv că aceşti pui de flamingo au murit este faptul că a fost utilizată apa pentru a construi baraje. Lucrez în regiune de peste opt ani şi nu am văzut niciodată un flamingo mort", a precizat el.
Lacul Tuz, pe suprafaţa căruia trăiesc aproape 22.000 de păsări flamingo, care migrează în fiecare an în perioada de incubaţie între primăvară şi vară, este recunoscut de UNESCO pentru fauna şi flora sa sălbatică.
Apele lacului au o adâncime de jumătate de metru, pe majoritatea întinderii sale, însă primăvara lacul îşi extinde suprafaţa ajungând să acopere 1.600 de metri pătraţi.
Păsări flamingo, apariţie inedită în Delta Dunării
Condițiile prielnice, diversitatea habitatelor și ecosistemelor, abundența și varietatea hranei din rezervație atrag specii noi sau care au fost văzute sporadic în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării.
În data de 25 mai 2021, inspectorii ecologi din cadrul RBDD au observat 49 exemplare de păsări flamingo în timpul acțiunilor de monitorizare a zonei strict protejate lac Sarături Murighiol. Tot ieri, un număr de aproximativ 60 de exemplare de păsări flamingo au fost observate pe lacul Tuzla din RBDD.
"Penajul acestor magnifice păsări își schimbă culoarea datorită dietei, păsările au nuanțe diferite de roz în funcție de locație și de hrana disponibilă în zonă. Păsările se află în migrație și în perioada formare a perechilor, iar zonele de popas alese pentru hrănire sunt ape puțin adânci. Sunt păsări ce trăiesc în colonii formate din sute de exemplare, depun un singur ou de care au grijă deosebită ambii părinți.", se arată într-o postare pe Facebook a RBDD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știrea zilei e despre Carmen Brumă. Nimeni din presă n-a scris despre asta!
- Noi informații despre problemele navei spațiale Starliner. Ce au descoperit inginerii
- Diferența dintre Ambulanță și SMURD. Când și unde intervine fiecare. Raed Arafat, explicații din sistem/ VIDEO
- BANCUL ZILEI: Între vecini, la Vaslui
- Motivul crimei de la Brăila. Ipotezele luate în calcul de anchetatori
- Ciolacu, replică pentru Geoană: E de noaptea minții! / video
- Victorie de etapă pentru investitorul Alin Bucur. Plaja Caelia a primit „undă verde“ de la Tribunalul Constanța
- „Cazul Lasconi” se repetă în familia lui Elon Musk. Miliardarul se laudă că a dezmoștenit-o pe fiica lui trans și a declarat-o moartă. Aceasta a ripostat în presă
- Reacția unui profesor după ce un coleg a venit în fustă: Să încercăm să înțelegem de ce e supărată lumea pentru cum se îmbracă Nae la facultate
- Continuă coaliția PSD - PNL după alegeri? Alina Gorghiu: Sper să nu se supere nimeni că îndrăznesc să am această opinie / video