Data publicării:

Descoperire: ”Lumea pierdută” a Antarcticii, la 2.400 de metri adâncime

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Cercetătorii de la Universitățile Oxford și Southampton împreună cu cei de la British Antarctic Survey au fost șocați să descopere o ”lume pierdută” ascunsă în întuneric, la 2.400 de metri adâncime pe fundul mării în largul coastei Antarcticii.

În misiunea de explorare organizată în largul coastei Antarcticii, cercetătorii britanici au descoperit colonii de viață marine necunoscute până azi, incluzând crabi, caracatițe și stele de mare, susține Dailymail.

Misterul acestor forme de viață este remarcabil, întrucât ele trăiesc în vecinătatea unor izvoare hidrotermale care pompează nori de fum, ceea ce determină creșterea temperaturii până la 380 de grade Celsius, temperatură suficient de fierbinte pentru a topi plumbul.

Cele mai numeroase viețuitoare se pare că sunt o specia de crabi ”Yeti”, care se strâng în colonii de câte 600 de indivizi în jurul orificiilor de ventilare ale craterelor. Crabii prezintă păr pe piept pe care cresc bacterii care, așa cum cred oamenii de știință, îi ajută să se hrănească, iar cei mai mulți prezentau urme de arsuri pe cochilii, ceea ce înseamnă că aceștia se apropie foarte mult de izvoarele hidrotermale.

Crecetătorii britanici au descoperit, de asemenea, o specie necunoscută de caracatiță pe care nu au putut să o captureze, precum și stele de mare cu șapte brațe, lipitori, melci și anemone de mare - toate specii nemaintâlnite până în prezent, care își trag energia din chimicalele extrem de toxice aflate în fumul eliminat de izvoare.

Existența acestor animale marine într-un mediu atât de toxic pot revoluționa mediul științific, deoarece studiul lor ar putea explica originile vieții pe Pământ și, eventual, șansa de a exista condiții prielnice de viață și pe alte planete.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel