Decizie radicală după ce judecătoarea Ciocea a intrat în greva foamei
ciocea
Judecătoarea Lămâiţa Ciocea, de la Curtea de Apel Bucureşti, a intrat luni în greva foamei, acuzând conducerea instanţei că vrea să o mute în mod abuziv la o altă secţie. În cazul său, s-a luat o decizie radicală, aceasta fiind suspendată din funcție de CSM pe o perioadă de șase luni.
[caption id="attachment_438582" align="alignleft" width="310"] FOTO: Luju.ro[/caption]
Judecătoarea, care este cercetată disciplinar în cinci dosare, a fost suspendată din funcție pentru o jumătate de an.
Decizia Secției pentru judecători în materie disciplinară a CSM a fost dată în dosarul nr. 17/J/2013, având ca obiect încălcarea prevederilor art. 99 lit. a (manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului Justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu) și lit. c (atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, celălalt personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, arată Lumea Justiției.
De ce a intrat în greva foamei
"Voiau să mă mute la o secţie de contencios administrativ, unde nu deţin specializare, unde nu cunosc materia, unde lucrurile sunt extrem de diferite. Eu nu văd sfârşitul acestei situaţii de hărţuială neîncetată decât prin demisia preşedintei Curţii de Apel", susţine magistratul de la Curtea de Apel Bucureşti.
Împotriva Lămâiței Ciocea au fost înregistrate, începând din 2013, cinci acţiuni disciplinare, printre care: atitudinea nedemnă în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, avocaţi, experţi, martori sau justiţiabili, dar şi refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
cinci dosare
csm
functie
judecatoare
jumatate an
lamaita ciocea
sase luni
suspendare
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol