„Nu s-a prăbușit în sondaje pentru că nu are decât nouă luni de guvernare. Nimeni nu cade în nouă luni. Dar, dacă ne uităm la indicatorii pe care îi măsurăm zilnic, privind eficiența guvernamentală și percepția publică în zona guvernamentală, atunci o să observăm că există o mare disparitate în ceea ce privește brandul partidului”, a declarat Vasile Dâncu, marți, în platoul DC News TV, explicând ulterior:
„Sunt mai multe tipuri de variabile când vorbim despre brandul unui partid. Întrebăm cum credeți că s-a descurcat partidul în perspectiva pandemiei, a luptei cu pandemia. Vreo 40 la sută, de exemplu, vor spune că s-a descurcat bine, că a dat legi dure. Întrebăm și despre domeniul economiei. Atunci, avem sub 20 și 80 la sută care sunt împotrivă, spun că nu au făcut nimic pentru economie”, a spus sociologul Vasile Dâncu.
„Deci, un partid și un guvern nu se erodează și nu pică dintr-o dată în sondaje”, a continuat Dâncu. „Lucrul acesta se întâmplă încet. Prima dată acest lucru se vede când studiezi aceste variabile care țin de structura brandului, imaginii unui partid. Când lumea vede că nu ai făcut pentru viitorul copiilor ce trebuie, când nu ai făcut pentru economie, pentru micile întreprinderi, (...) atunci, omul găsește o ocazie să taxeze”, a subliniat sociologul.
„În cabina de vot este un moment al adevărului”, a conchis Vasile Dâncu.
Bogdan Chirieac și Vasile Dâncu, analiza momentului în emisiunea DC Alegi. Declarații complete
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video