De ce este mai rentabil să îți cumperi un apartament decât să îl închiriezi. Suma pe care o economisești lunar
Află în articol de ce este mai rentabil să îți cumperi un apartament decât să îl închiriezi.
Chiriile au crescut în ultimul an cu aproximativ de 20% în timp ce prețurile apartamentelor au stagnat. Așa se face că acum rata pentru un credit imobiliar a ajuns mai mică decât chiria plătită pentru un apartament de preț mediu. Este concluzia la care au ajuns reprezentanții unei platforme de imobiliare care a analizat prețurile medii ale chiriilor și locuințelor scoase la vânzare în această perioadă în principalele orașe ale țării.
Specialiștii au făcut acest calcul luând în considerare un apartament cu 2 camere care are o suprafață de 50 de metri pătrați și o dobândă de 5,9% pentru un credit pe 30 de ani, dar rambursat în 18. Potrivit datelor colectate de la principalele bănci, aceasta este durata medie de rambursare a unui împrumut.
Câți bani poți economisi lunar
"De pildă, dacă vreți să închiriați un apartament cu 2 camere în Capitală veți plăti în medie 500 de euro în fiecare lună. Însă dacă doriți să vă cumpărați aceeași locuință cu un credit ipotecar pe o perioadă de 30 de ani, cu un avans de 15% veți economisi lunar aproape 80 de euro", a explicat Delia Bîrla, corespondent Pro TV.
În acest caz veți plăti o rată de 421 de euro în fiecare lună. Mai avantajos ieșiți și dacă luați un apartament la Constanța, unde diferența dintre rata lunară și chirie este de 69 de euro. La fel este și la Iași sau Brașov unde puteți să rămâneți cu 65, respectiv 54 de euro la finalul unei luni. În schimb, la Timișoara, rata este mai mare cu 8 euro. Iar la Cluj-Napoca, unde sunt și cele mai mari prețuri economisiți dacă stați în chirie 78 de euro.
Când este mai rentabil să stăm în chirie
"Noi avem în vedere o scădere a dobânzilor în perioada următoare. Ceea ce va avantaja și mai mult costul de achiziție. Prețurile au crescut la chirii cu procente cuprinse între 10 și 22% în funcție de oraș. Avem un procent mai mic în Timișoara, 10% și cel mai ridicat în Constanța cu 22%.
Cu cât chiria este mai mare și are o pondere mai mare din prețul de vânzare al unui apartament, bineînțeles cu atât este mai rentabil să cumpărăm, cu cât chiria este mai mică este mai rentabil să stăm în chirie", a spus Daniel Crainic, director de marketing pentru un portal imobiliare.
Cazul în care este bine să îți cumperi o locuință
"Dacă obiectivul este pe termen lung, de a rămâne legat de o anumită zonă, de o anumită proprietate, atunci da, recomandăm să se achiziționeze propria locuință, să fie cu banii cash fie prin credit ipotecar. Însă, dacă se dorește a avea o flexibilitate mai mare și a nu fi legat strict de o anumită zonă, o anumită locuință atunci recomandăm chiria. De altfel, recomandăm chiria și în situația în care avansul pe care un cumpărătorul îl are este cel minim pentru că te îngreunează din punct de vedere financiar", a spus Pompei Mititean, consultant imobiliar.
În plus, este important de menționat că cel mai mare avantaj după acești 18 ani în care plătiți rate este că locuința vă rămâne în proprietate. Chiar dacă în această perioadă ați plăti suplimentar dobânzi de aproximativ 20.000 de euro, gândiți-vă că banii dați pe chirie în tot acest timp ajung în buzunarul proprietarilor. 18 ani de chirie la prețul mediu actual înseamnă nu mai puțin de 140.000 de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News