De ce ar trebui rescrise manualele de anatomie
Cercetătorii de la Universitatea din Nottingham au descoperit o noua componentă a corpului uman, denumit "stratul lui Dua", care măsoară numai 15 microni, în grosime.
Potrivit Live Science, în spatele corneei - membrana transparentă care acoperă ochiul - a fost descoperită o structură foarte subțire, dar rezistentă, cu grosimea de numai 15 microni, aflat între stroma corneană și membrana Descemet. Descoperită de Harminder Dua, profesor de oftalmologie la Universitatea din Nottingham, noua componentă a fost denumită "stratul lui Dua" nu numai că schimbă viziunea specialiștilor asupra alcătuirii ochiului, dar va avea un impact major asupra intervențiilor chirurgicale la acest nivel.
Potrivit profesorului Dua, noua descoperire va face ca intervenţiile chirugicale pentru repararea unor leziuni la nivelul acestui strat să fie mai uşoare şi mai sigure.
„Din punct de vedere clinic, sunt multe boli care afectează partea posterioară a corneei, iar specialiştii din întreaga lume le asociază deja cu prezenţa, absenţa sau lezarea acestui strat”, a spus Harminder Dua, menționând pentru exemplificare, boala degenerativă keratoconus, care duce la deformarea corneei, acesta căpătând o formă conică.
Astfel, "stratul lui Dua" se adaugă celor 5 straturi cunoscute anterior ale corneei: epiteliul cornean la exterior, urmat de stratul lui Bowman, stroma corneană, membrana Descemet și endoteliul cornean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News