Datoriile CFR Marfă nu pot fi șterse decât prin privatizare
Relu Fenechiu a declarat că CFR Marfă are datorii istorice de peste două miliarde de lei. În cazul în care privatizarea va eșua, recuperarea datoriilor s-ar face în 20 de ani.
„Am spus şi repet, eu nu aş privatiza CFR Marfă", a subliniat Relu Fenechiu, potrivit romanialibera.ro. Când am făcut această afirmaţie m-am bazat pe o situaţie pe care am studiat-o la nivel european şi anume că toate marile ţări din Europa au o companie de transport feroviar de marfă în proprietatea statului. Credeţi-mă, l-am întrebat pe reprezentantul FMI, uitându-mă în ochii lui, dacă ţara lui are o astfel de companie şi de ce nu ne lasă şi pe noi. Mi-a zis că ei sunt aici de mult timp şi ne-au tot rugat să punem un management care să redreseze compania, dar şi-au dat seama că nu suntem în stare. De asta am spus la acea vreme că FMI şi-a pierdut încrederea în noi, că i-am tot păcălit că facem performanţă şi n-am făcut”.
Ministrul Transporturilor a precizat că CFR Marfă are pierderi uriașe încă din 2008. "Avem aproape două miliarde de lei datorii, ne-ar trebui 20 de ani să le recuperăm. Ele pot fi şterse, Comisia Europeană ne dă voie să le ştergem doar dacă privatizăm compania, altfel se consideră ajutor de stat”, a mai precizat Relu Fenechiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News