Data publicării:

Garanție de 90% pentru IMM-uri. Nancu, FNGCIMM, detalii despre cea mai importantă schemă de ajutor de stat

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Economie
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Dumitru Nancu, directorul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), a oferit mai multe detalii despre programul IMM Plus.

"Este cea mai importantă schemă de ajutor de stat, începând din 2020, când am avut COVID. România a fost printre primele state care a aplicat pe schema ajutor de COVID pentru firmele care au fost afectate, ca urmare a pandemiei. După care, în 2022, am aplicat iarăşi prin Fondul Naţional de Garantare la cea de-a doua schemă de ajutor de stat, ca urmare a agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, unde, la fel, România a avut cea mai generoasă schemă de ajutor de stat pentru IMM-urile din România.

Începând din 1 iunie 2020 şi până la 30 iunie anul acesta - anul acesta va fi ultima schemă de garantare pentru IMM-urile afectate de război -,  beneficiază de programul IMM Invest 85.000 de IMM-uri, iar pentru plafonul care a fost supra-subscris de patru ori aproape avem 7,9 miliarde şi am primit cereri din partea instituţiilor financiare undeva la 30 de miliarde.

Noi sperăm ca minim 15.000 de IMM-uri să beneficieze de această garanţie în valoare de 90%, un credit pe o perioadă de maxim trei ani pentru capitalul de lucru - primul an în care întreprinzătorul nu plăteşte dobânda - şi capital de investiţii pe o perioadă de 6 ani - în primul an nu plăteşte dobânda şi accesorii.

Per total, sperăm să închidem cel mai mare parteneriat public-privat din România cu 100.000 de IMM-uri care au beneficiat de acest program", a explicat Dumitru Nancu, la DCNews TV.

Interviul integral, în materialul video de mai jos:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel