Dancă (PNL): Decizia CCR pe Legea 304/2004 - o victorie parţială
Decizia CCR este o victorie parţială, susţine Ionel Dancă. Ela a declarat că e regretabil că magistraţii Curţii au respins solicitarea de a sesiza Comisia de la Veneţia.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, susţine că decizia CCR în privinţa Legii 304/2004 privind organizarea judiciară este o victorie parţială şi consideră regretabilă respingerea solicitării de sesizare a Comisiei de la Veneţia.
"O primă iniţiativă din pachetul de modificări a legilor Justiţiei se întoarce în Parlament. CCR a dezbătut azi sesizările PNL şi ICCJ şi a admis patru obiecţii de neconstituţionalitate ale modificărilor la Legea 304/2004 privind organizarea judiciară. (...) Aşadar, o victorie parţială azi la CCR împotriva modificărilor legilor Justiţiei, dar, din păcate, fără perspectiva unui punct de vedere cu valoare de reper al Comisiei de la Veneţia. (...) Este regretabil că magistraţii CCR au respins solicitarea PNL de sesizare a Comisiei de la Veneţia", a scris Dancă, marţi, pe Facebook.
CCR a admis, marţi, patru obiecţii privind Legea 304/2004 referitoare la organizarea judiciară.
"Cu privire la organizarea judecătorească am dat o decizie. Decizia constă în respingerea obiecţiilor de neconstituţionalitate extrinseci, care vizau constituirea Comisiei parlamentare şi modul de luare în dezbatere a acelor amendamente care proveneau de la Consiliul Legislativ, de la organizaţii profesionale, spunând că acele amendamente au fost de fapt însuşite de către Comisie şi de către Parlament. (...) Am admis 4 puncte din textele pe care le-au criticat autorii sesizărilor, pentru motivele pentru care le vom explica în comunicatul de presă, iar pentru celelalte texte care sunt menţionate în cele două sesizări am respins pentru motivele care vi le vom prezenta', a declarat preşedintele CCR, Valer Dorneanu, la finalul şedinţei de plen.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News