Cum poţi ocoli tentaţiile culinare de sărbători
Apropiatele sărbători vin cu tentaţii culinare care sunt greu de refuzat. Dar, cu moderaţie şi cumpătare, puteţi trece uşor peste acestea.
Nu te lăcomi şi consumă câte puţin din fiecare. Potoleşte-ţi pofta de prăjituri sau drob gustând câte puţin din fiecare.
Fără excese de alcool;
Fii atentă la băuturile pe care le consumi în aceste zile şi încearcă să le eviţi pe cât posibil pe cele bogate în calorii. Ocoleşte cocktailurile şi optează pentru băuturile simple, precum vin sau bere;
Alege meniul cu atenţie;
Masa de Paşte nu trebuie să conţină doar carne de miel, cozonac şi vin. Pe lângă preparatele tradiţionale, fructele, legumele, carnea slabă, cerealele şi lactatele semidegresate nu trebuie să lipsească;
Optează pentru gustări uşoare;
Majoritatea aperitivelor sunt adevărate bombe calorice. Alege aperitive uşoare şi săţioase. De exemplu, poţi combina biscuiţi integrali cu brânză semidegresată sau frigărui din fructe, potrivit eva.ro;
Consumă multă apă;
Nu conţine calorii şi creşte senzaţia de saţietate. În plus, rezolvă problema deshidratării create de excesul de alcool. Recomandat este să creşti consumul de apă şi să reduci pe cât posibil pe cel al băuturilor dulci şi bogate în calorii;
Peştele, aliat de nădejde în lupta cu kilogramele;
Înlocuieşte carnea de miel cu preparate din peşte. Peştele gras conţine acizi graşi Omega 3 care te pot ajuta să-ţi păstrezi silueta, îmbunătăţind metabolismul;
Şi nu în ultimul rând, nu renunţa la activităţile fizice;
Cum poţi să-ţi păstrezi silueta de PaşteFiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News