Data publicării:

Cum poți ajunge director de campanie electorală în România

Autor: Ion Voicu, ionvoicu | Categorie: Arhiva
WhatsApp
alegeri politica
alegeri politica

Dacă economia și  industria publicității au trecut printr-o perioadă dificilă, odată cu declanșarea crizei, comunicarea politică este un domeniu în plină expansiune. Concurența între forțele politice, numeroasele scrutinuri și profesionalizarea domeniului au impus tuturor actorilor de pe scena politică, de la primarul unei comune la candidații la președinție, folosirea experților în domeniu.

Cererea pentru consultați în strategii electorale și comunicare politică este în creștere, iar absolvenții universităților se pot specializa în aceste profesii prin mastere de profil. De asemenea, presa caută jurnaliști specializați în domeniu.

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea din București este  prima facultate de jurnalism înființată după 1989, fiind recunoscută pe plan naţional şi internaţional. Pentru admiterea la ”Masteratul de Jurnalism și comunicare politică” se organizează examen în luna septembrie, pe locurile finanțate de la Buget. Înscrierile au loc între 3-10 septembrie la sala 614, inclusiv sâmbătă și duminică, la sediul FJSC din Clădirea Leu (bd. Iuliu Maniu, 1-3, corp A, et. 6).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel