Cum o apără Fenechiu pe Turcan: În politică, doar boul este consecvent
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Senatorii Daniel Fenechiu (PNL) și Robert Cazanciuc (PSD) au oferit câteva momente memorabile într-o emisiune tv de miercuri seara, când au discutat în contradictoriu despre alegerile primarilor în două tururi.

Robert Cazanciuc i-a amintit colegului său din Senat, Daniel Fenechiu, ambii aflați în platoul emisiunii ”Legile Puterii”, la Realitatea Plus, miercuri seara, că decizia de trecere la votul într-un singur tur a fost susținută intens de liberali, prin vocea Ralucăi Turcan: 

Cazanciuc - ”După ce ați militat acum ani de zile pentru alegeri în primul tur, acum ați descoperit dintr-o dată că sunt bani pentru două tururi! Doamna Turcan spunea foarte clar acum câțiva ani: Domnule, ne costă!”

Fenechiu - ”Da, domnule. A greșit Turcan. Greșește și Turcan, frate!”

Cazanciuc - ”Susținea PNL-ul că alegerile într-un singur tur ne aduc pe noi ca Marea Britanie și Statele Unite. E legătura cu poporul...”

Fenechiu - ”Poate ați citit pe la începutul secolului XX, un politician extrem de respectat, Petre P. Carp, care, la un moment dat, fiind luat cu o chestie din asta ca doamna Turcan, că dom'le acum 9 ani ai spus altceva..., Petre Carp a spus: Domnule, am evoluat! În politică doar boul este consecvent. Când m-am convins că am greșit, îmi dau seama care-i problema. Petre Carp a spus-o, nu Raluca Turcan.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel