Data publicării:

Cum faci vișinată. Rețeta veche din 1943

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Dacă ai de gând să faci vișinată, anul acesta, îți oferim noi o rețetă veche. Datează din 1943.

Ingrediente

- 1 kg vişine
- 500-600 g zahăr
- 1/2 l alcool
- 1 baton vanilie
- 1 pumn sâmburi vişine

Cum se prepară

Vişinele se curăţă de codiţe şi se spală. Luăm o parte din vişine şi le scoatem sâmburii astfel încât să avem un pumn de sâmburi pe care îi zdrobim (îi putem pune într-un prosop de bucătărie şi îi spargem cu un ciocănel), potrivit reteteistorice.ro.

Punem toată cantitatea de vişine (inclusiv cele cărora le-am scos sâmburii) într-un borcan de sticlă încăpător sau o damigeană de sticlă. Punem zahărul peste vişine, apoi adăugăm sâmburii zdrobiţi şi batonul de vanilie tăiat în 2-3 bucăţi.

Amestecăm toate ingredientele bine şi punem un capac/dop lăsând compoziţia la macerat. Din când în când, mai amestecăm cu o lingură (dacă am pus într-un borcan) sau scuturăm damigeana.

După vreo 2 luni, se strecoară vişinata, se pune în sticle pe care le astupăm bine şi le punem în cămară.

Vezi și: Plăcintă nemțească plină cu vișine și smântână. Cea mai bună idee pentru weekend. Este senzațională!

BONUS: Cum faci sirop de vișine, fără fierbere: Rețeta

Ingrediente

- 3 kg de vişine
- 3 l de apă
- 1 lingură sare de lămâie
- 1/2 lingură de salicil/conservant
- 6 kg zahăr

Cum se prepară

Vişinele se spală şi se curăţă de codiţe şi sâmburi, după care se pun într-o oală. Adăugăm apă peste ele, sarea de lămâie şi salicilul. Lăsăm totul să stea 24 de ore. A doua zi, adăugăm zahărul şi mai lăsăm încă 24 de ore. Eu am mai amestecat în oală din când în când pentru că zahărul are tendinţa să se depună pe fund, aşa că mai daţi cu lingura prin oală când treceţi prin zonă.

A treia zi separăm vişinele de sirop, siropul se strecoară şi se pune în sticle. Fructele se pun în borcan, cu sirop cât să treacă peste ele. Vişinele în sirop merg foarte bine, dacă vreţi să faceţi iarna o prăjitură cu fructe, pe o budincă, orez cu lapte. Siropul se păstrează foarte bine şi 2-3 ani, scrie bucataras.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel