Cum arată rochia purtată de Kate Middleton şi vândută la licitaţie pentru 105.000 de dolari
O rochie transparentă foarte provocatoare, purtată de Kate Middleton la un eveniment caritabil desfăşurat în 2002 şi la care a participat şi prinţul William, viitorul său soţ, pe când erau încă studenţi, a fost vândută la licitaţie pentru frumoasa sumă de 65.000 de lire sterline (104.860 de dolari), transmite Associated Press.
Rochia scurtă, neagră şi transparentă, cu o bandă albastră în partea de jos, pe post de tiv, a fost cumpărată de un licitator care a preferat să rămână anonim, joi, la Londra, transmite Agerpres.
Suma la care organizatorii licitaţiei se aşteptau să vândă această rochie era de aproximativ 8.000 de lire sterline.
Conform casei de licitaţii organizatoare, aceasta este rochia cu care Kate l-ar fi cucerit pe prinţul William, povestea lor de dragoste începând la puţin timp după ce s-au cunoscut la evenimentul caritabil din 2002 când Kate a purtat această rochie cu lenjerie intimă de culoare neagră pe dedesubt.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News