Cristiano Ronaldo (Juventus) a ''fugit' de coronavirus în Portugalia
Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo, atacantul echipei Juventus Torino, a părăsit Italia, ţara europeană cea mai afectată de epidemia de coronavirus, şi s-a 'refugiat' în oraşul său natal, Funchal, împreună cu familia sa, pentru a fi alături de mama sa, victima unui accident vascular cerebral (AVC), suferit la începutul acestei luni, informează EFE.
Potrivit informaţiilor difuzate de presa din arhipelagul Madeira, starul lui Juventus se află alături de partenera sa, Georgiana Rodriguez, şi de copiii săi, la reşedinţa sa din Funchal, după ce guvernul Italiei a decis să suspende campionatul naţional de fotbal.
Ronaldo a evoluat ultima oară pe 8 martie, când Juventus a învins-o cu 2-0 pe rivala Inter Milano, portughezul disputând atunci al 1.000-lea meci din cariera sa. În condiţiile în care deocamdată nu se ştie când vor fi reluate meciurile din Serie A, internaţionalul lusitan ar mai putea rămâne câteva zile în ţara sa, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News