Preşedintele interimar Crin Antonescu va participa duminică, de la ora 10,00, la ceremonia dedicată Zilei Imnului Naţional, desfăşurată în Parcul Carol din Capitală, potrivit site-ului Administrației Prezidențiale.
Cu ocazia Zilei Imnului Național, în București se vor organiza mai multe ceremonii, inclusiv la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol. La ceremonia militară din Parcul Carol, organizată de către Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Prefectura Bucureşti şi Primăria Generală a Capitalei, de la ora 10,00, au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai unor instituţii civile şi militare, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere.
Ceremonialul public va cuprinde intonarea Imnului Naţional şi înălţarea drapelului României.
Data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99/1998, Ziua Imnului Naţional al României - 'Deşteaptă-te române!', simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848.
La 29 iulie 1848, 'Deşteaptă-te române!', compus de Anton Pann, pe versurile lui Andrei Mureșanu, a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.
Ziua Imnului Național din acest an coincide cu data referendumului pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, la care peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică în cele peste 18 mii de secţii de votare deschise în ţară şi cele 306 în străinătate, pentru a răspunde la întrebarea: "Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu?".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva