Bărbat, soț și tată a trei copii, a ucis o adolescentă care-i era amantă, după ce minora i-a cerut bani. Astăzi și-a aflat sentința
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com
Bărbatul care a ucis o adolescentă în clădirea dezafectată a fostei băi publice din municipiul Ploieşti a fost condamnat.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe inculpatul Ispas Constantin la 10 ani de închisoare pentru omor, aplicând totodată pedepse complementare şi accesorii privind interzicerea unor drepturi, între care interzicerea dreptului de a comunica cu membrii de familie ai victimei şi de a se apropia la mai puţin de 50 m de aceştia, scrie Agerpres.

De asemenea, magistraţii au admis în parte acţiunile civile formulate în acest dosar şi l-au obligat pe inculpat la plata unor daune morale în valoare totală de 76.000 de euro. Decizia poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Inculpatul a fost arestat preventiv la începutul lunii aprilie a anului trecut sub acuzaţia de omor. Conform datelor comunicate la acel moment de reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, din primele date ale anchetei a rezultat că victima şi bărbatul, care este căsătorit şi are trei copii, se cunoşteau de circa un an.

În ziua dispariţiei fetei, cei doi ar fi convenit să se întâlnească în subsolul unei clădiri dezafectate a fostei băi publice din Ploieşti pentru a întreţine relaţii intime, au precizat anchetatorii. La un moment dat, minora i-ar fi cerut inculpatului o sumă de bani pe care acesta a refuzat să i-o dea şi a împins-o, fata căzând. Ulterior, bărbatul a sufocat-o.

Principalul suspect şi-a recunoscut fapta, el conducându-i pe anchetatori la locul unde se afla trupul fetei, au precizat sursele citate.

Altă crimă înfiorătoare

Zilele trecute, un alt caz îngrozitor șoca, după ce două femei au fost ucise în propria casă. Cele două au fost găsite decedate în propria gospodărie din satul Poiana din comuna Cristineşti, ele prezentând plăgi înjunghiate în zona gâtului, a spus prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, femeile au vârste de 82 şi, respectiv, 53 de ani, şi locuiau singure într-o casă dintr-o zonă retrasă a localităţii. „Au fost găsite cu plăgi în zona gâtului, decedate amândouă, una în casă, una în curte", a precizat Chihaia. Anchetatorii nu cunosc, până în acest moment, mobilul crimei şi nici nu au un grup de suspecţi. Ei nu exclud varianta ca femeile să fi fost victimele unei tâlhării. Numeroşi poliţişti şi jandarmi se află în zonă pentru a găsi urme care să ducă spre autorul faptei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel